stresul zilei

De multe ori vin terminata, obosita moarta de la munca... abia astept sa las totul si sa ma relazex; imi iau catelul in brate si ma intind in pat sperand sa am macar o ora, macar o jumatate, macar un sfert de ceas de linistite totala. Asa, e perfect, relaxarea dupa o intreaga zi de "du-te vino". Si abia ce atipesc, abia ce simt ca imi revin ca si ma trezesc speriata de sunetul disperat al telefonului. Care insista, o data, de doua ori, de trei ori... Cedez psihic si raspund! Ma astept ca cel care ma apeleaza sa aibe o urgenta, poate i-a picat un meteorit in cap, poate a castigat la loto si simte nevoia sa impartaseasca bucuria sau poate e cineva care chiar are nevoie de mine, ma gandesc!

Si raspund! Ce dezamagire! Este orice, numai urgenta, nu. ori colega care are nevoie de cate-o informatie, ori rudele care sunt foarte interesate de cum ma simt, ori o vecina care ma suna sa imi descrie cum si-a pierdut cardul... sau o veche cunostinta pe care nu am mai vazut-o de 4 ani si care ma suna sa-mi transmita ca si-a amitit de mine dupa ce a vazut o tipa ce-mi semana perfect!

Eu stiu asa: ca una dintre regulile de bun simt, pe care le gasesti in toate cartile de bune maniere este sa apelezi un om ( daca nu ti-a picat un metorit in cap si daca nu ai castigat premiul cel mare la loto, daca nu ai o urgenta, deci) in anumite intervale de timp.
Inainte sa pui mana pe telefon, sa cauti numele meu si inainte sa apesi tasta verde, gandeste-te pentru o secunda cat chef trebuie am eu in acel moment, dupa o zi exhaustiva, de tine: poate dorm, poate am avut o zi incarcata, poate chiar nu am nevoie sa ma incarc si cu problemele MINORE ale altora... sau poate... nu vrei sa ma suni maine dimineata?...
Tot ce cer este: daca nu e nicio urgenta, daca nu ti-a picat meteoritul in cap, daca nu ai castigat la loto, cruta-ma te rog!